Dilemele Londrei!** ProSport pune zece întrebări înaintea startului Jocurilor Olimpice, atât în privința starurilor ce vor „defila” în Regat, cât și a sportivilor români

Dilemele Londrei!** ProSport pune zece întrebări înaintea startului Jocurilor Olimpice, atât în privința starurilor ce vor
  • Publicat:
  • Actualizat:

Întrecerea supremă de la Londra a debutat încă de miercuri cu turneul feminin de fotbal, însă adevăratele provocări abia de mâine vor fi puse în scenă. 100 de metri la atletism, cu Usain Bolt în prim-plan, duelul Phelps-Lochte sau isprăvile sportivilor români vor fi pe larg prezentate în paginile XL ale ProSport în următoarele zile. Până atunci, lansăm o serie de întrebări la care artiștii ne vor răspunde pe timpul JO.

1. Își vă păstra China supremația în clasamentul pe medalii?
Pentru prima oară în istorie, China a devenit națiunea cea mai de succes la o ediție olimpică. Deloc întâmplător, s-a petrecut chiar la ea acasă, în 2008, la Beijing, unde totul a fost controlat minuțios. China a trecut atunci de pragul de 50 de medalii de aur cucerite (51 mai exact), vârf neatins din 1988 (55 titluri – URSS). Dacă succesul asiaticilor a fost sau nu unul de conjunctură, se va vedea acum. Conform predicțiilor avansate de revista americană Sport Illustrated, China va fi din nou numărul unu, urmând să devanseze SUA cu zece medalii.

2. Cine va fi regele în bazin, Phelps sau Lochte?
Natația ar putea oferi și la această ediție cel mai medaliat sportiv de la Jocurile Olimpice. La Atena și la Beijing, starul a fost Michael Phelps, cu un total de 14 medalii de aur (6+8). „Glonțul din Baltimore” va urca și acum în blocstarturi, însă în numai șapte probe, cu una mai puțin față de Beijing. El va avea însă un contracandidat puternic în conaționalul său Ryan Lochte, sextuplu campion mondial în 2011. Lochte și Phelps se vor duela în două probe, 200 și 400 mixt, iar cel care va câștiga ar putea deveni vedeta competiției. Un alt nume de urmărit: Missy Flanklin. La numai 17 ani, americanca va concura în șapte probe.

3. Cât de eficient va fi sistemul de securitate?
Ultimele Jocuri Olimpice zguduite de un atentat au fost cele din 1996, când un cetățean american, frustrat de unele decizii guvernamentale, a detonat o bombă în Centennial Olympic Park din Atlanta. Două persoane au murit și alte 111 au fost rănite în cel mai grav eveniment de după atentatul din 1972. Englezii și-au luat acum măsuri de securitate draconice, mizând inclusiv pe 17.000 de militari. Din Israel vin însă vești ce dau fiori: o celulă Hezbollah ar plănui să atace Satul Olimpic, ca un ecou al atentatului din 1972. Serviciile britanice de securitate sunt în alertă.

4. Din ce țară va fi primul sportiv descoperit dopat?
La Olimpiada de la Beijing au fost raportate 20 de cazuri de dopaj: 14 sportivi și șase cai! Începând cu 1968, o singură ediția a fost „curată 100%”, cea de la Moscova, 1980, însă nimic nu putea murdări o competiție la care au participat doar țările comuniste. Recordul negativ aparține ediției de la Atena (2004), cu 26 de cazuri. La Londra se spune că în plasa antipoding vor cădea numai „săracii”. Ceilalți, care au acces la tehnologiile de ultimă oră, nedepistabile încă, vor zâmbi de pe podiumul olimpic. De ani buni, în zona gri a sportului se duce o bătălie crâncenă între cei care produc substanțe interzise și cei care le descoperă antidoping, iar primii sunt mai mereu cu un pas înainte.

5. Va pierde Usain Bolt vreo cursă?
În concursul olimpic de atletism sunt câteva nume mari, precum Elena Isinbayeva (prăjină), Kenenisa Bekele (10.000 m), Veronica Campbell-Brown (200 m). Niciunul nu-l bate însă în notorietate pe Usain Bolt, cel mai rapid om al Planetei, triplu campion olimpic la Beijing. La Londra, „Fulgerul” va avea însă un contracandidat puternic în chiar partenerul lui de antrenament. Yohan Blake (22 de ani) l-a învins pe Bolt la trialul jamaican în ambele probe de sprint, 100 și 200 de metri, și este văzut de mulți specialiști ca un pretendent la aurul olimpic. „Bolt va pierde cel puțin o cursă din cele două”, este predicția celor de la Sport Illustrated. Jamaica este favorită și la ștafeta de 4×100 metri.

6. Cine va fi surpriza delegației României?
Lotul tricolor a oferit mereu la ultimele ediții ale Jocurilor Olimpice câte un medaliat neașteptat. În 2000, a fost Diana Mocanu, dublă medaliată cu aur la natație. În 2004, surpriza a venit tot din apă, de la Camelia Potec, deși în același capitol poate fi trecut și bronzul Mariei Concan de la atletism. În 2008, lumea a descoperit-o pe Constantina Diță, cea mai în vârstă campioană olimpică la maraton. Pentru Londra, surpriza poate veni de la Răzvan Martin (haltere), de la Andreea Chițu (judo), de la băieții din echipajul de patru rame (canotaj) sau de la Bogdan Juratoni (box). Sau de la oricare alt tricolor, pentru că, până la urmă, de aceea se și numește surpriză: nimeni nu o poate anticipa.

7. Câte medalii vor cuceri românii?
De ani buni se vorbește despre dinamica olimpică a sportului românesc. „Suntem în declin, rezultatele au scăzut de la o ediție la alta. Nici acum previziunile nu sunt prea bune”, susțin unii specialiști. Conducătorii forului olimpic român privesc însă problema cu echilibru. „Ținta noastră este să cucerim minimum opt medalii”, a spus secretarul general al COSR, Ioan Dobrescu. Alții, mai optimiști, văd în jur de 9-11 medalii, dintre care patru de aur. Dacă previziunile se vor adeveri, sunt șanse mari ca România să se mențină între primele 20 de națiuni sportive ale lumii, ceea ce ar fi o performanță. Șansele cele mai mari de medalii vin de la gimnastică, scrimă, canotaj, judo, kaiac-canoe.

8. Va reuși Georgeta Andrunache să cucerească al șaselea titlu olimpic?
Cea de a XXX-a ediție a Jocurilor Olimpice poate marca un eveniment de top pentru sportul românesc: canotoarea Georgeta Andrunache poate câștiga a șasea medalie de aur din carieră, devenind astfel cel mai titrat olimpic român. Ea ar urma să o depășească pe Nadia și pe Elisabeta Lipă, ambele posesoare a câte cinci titluri olimpice. „Nu mi-am propus să întrec pe nimeni. Vreau doar să urc pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, de aceea am revenit în canotaj după doi ani de pauză. Pentru mine există numai aurul”, obișnuiește să spună Geta. Colega ei din barca de „două rame”, Viorica Susanu, ar ajunge și ea la cota cinci în dreptul medaliilor de aur la JO.

9. Cine va fi vedeta delegației noastre?
Ivan Patzaichin, Nadia Comăneci, Ecaterina Szabo, Daniela Silivaș sau Cătălina Ponor sunt doar câteva din numele mari care au scris istorie pentru România la Jocurile Olimpice. Ei n-au fost numai vedetele țării noastre, ci s-au numărat și printre stelele edițiilor la care au participat. Pentru Londra 2012, România propune ca vedetă o gimnastă, pe Cătălina Ponor, poate pe Sandra Izbașa sau, de ce nu, pe Larisa Iordache (16 ani), dacă aceasta poate să concureze totuși la JO. Pe lângă faptul că excelează la sol și bârnă, micuța gimnastă poate contribui decisiv la urcarea echipei pe podiumul olimpic, dar are șanse reale de a fi la înălțime și la individual compus, probă pe care România nu a mai câștigat-o din 2000, de la Sydney.

10. Pușa, aur și la 42 de ani?
Deși este greu de închipuit că Pușa Diță mai poate obține încă un aur olimpic la maraton, așa cum a surprins la Beijing 2008, când avea 38 de ani, românca nu poate fi scoasă din calcule. Într-un caz demn de domeniul fantasticului, campioana olimpică va alerga maratonul de pe 5 august la 42 de ani și 195 de zile, adică fix distanța pe care trebuie să o parcurgă (42 de kilometri și 195 de metri)! O coincidență care face deja înconjurul lumii și care a fost descoperită de ProSport.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Vă spun, nu pot să mă abţin". Titularul de la Rapid are ofertă de 3 milioane de euro din străinătate:…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
S-a dat ordin de la UE. Intră în vigoare din ianuarie. Devine obligatoriu în toate statele
S-a dat ordin de la UE. Intră în vigoare din ianuarie. Devine obligatoriu în toate statele
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×